Ikarus by Running Warriors

Ikarus by Running Warriors

Ești pregătit să-ți întinzi aripile pe Ikarus? Încearcă să menții un ritm de parcurgere constant pe acest obstacol și recompensa va fi pe măsură: vei avea senzația că zbori!

Descoperă Ikarus

Parcurge informațiile din această sectiune pentru a afla mai multe despre regulile specifice și modul de abordare ale obstacolului.

Profil:

Forță 50%
Stamina 25%
Skill 75%

Detalii tehnice:

Categorie dificultate obstacol: II
Tip obstacol: tehnic
Număr încercări: 1 (one attempt)
Penalizare: Penalty lap (150m)

Instrucțiuni specifice pentru Ikarus

Pentru a traversa cu succes acest obstacol, participanții trebuie să progreseze pe elementele acestuia (spinnere), să atingă clopotul de la final și să aterizeze după linia de marcaj. Atenție, nu este permisă folosirea picioarelor în trecerea de la un element la altul (Tip obstacol: HANDS ONLY).

În timpul parcurgerii, arbitrul va anunța “PASS” pentru reușită și “FAIL” pentru nereușită. “FAIL-ul” se anunță dacă participanții își pierd priza de pe element și ating solul cu picioarele în timpul traversării, sau dacă nu reușesc să ajungă până la ultima priză inclusiv. Participanții trebuie să se prezinte la arbitrul obstacolului pentru înregistrarea nereușitei și notarea turei de penalizare pe brațară; avansarea în competiție fără prezentarea la arbitru, atrage după sine descalificarea din competiție.

Întreruperea parcurgerii: Concurenții nu au voie să se odihnească mai mult de 30 de secunde / element în timpul parcugerii. Întreruperea parcugerii pentru mai mult de 30 de secunde duce la ratarea obstacolului “FAIL”.

Orice parcurgere incorectă sau incompletă va atrage după sine o penalizare de 150 de metri, penalizare ce se va adăuga la timpul total.

Obstacolul este de tip “ONE ATTEMPT”, ceea ce înseamnă că fiecare participant are o singură încercare pentru a-l parcurge.

Alegerea efectuării turului de penalizare fără a face o încercare onestă de parcurgere a obstacolului este strict interzisă.

Demo parcurgere Ikarus

Copyright 2024 CS OCR Sport Cluj-Napoca. Toate drepturile rezervate.